Gramatica lecției 4

Să învățăm chineza: gramatica lecției 4

„Cât / câți” cu 多 și 几

Chineza are două moduri principale de a întreba „cât / câți”, în funcție de context și de mărimea răspunsului așteptat.

1. 多 duō înaintea unui verb adjectival

Verbul adjectival 大 dà se traduce prin „a fi mare”, atât pentru volum, cât și pentru vârstă.
中国很大。 Zhōngguó hěn dà. China este mare.
大人: adulții (oamenii mari).

Atenție: „a fi bătrân” se spune 老 lǎo, nu 大.

Cuvântul „a fi numeros” 多 duō se traduce și prin „cât?” atunci când precedă un verb adjectival:
中国人很多。 Zhōngguó rén hěn duō. Chinezii sunt numeroși.
你多大？ Nǐ duō dà? Câți ani ai? (literal „tu ești cât de mare?”)

Această folosire a lui 多 permite întrebări perfect firești în chineză, pe care româna le redă destul de ușor cu „cât de”:
她多美？ Tā duō měi? „cât de frumoasă este ea?”
他多好？ Tā duō hǎo? „cât de bun este el?”

Răspunsul la 你多大？ se construiește fără verb:

Exemplu: „Am 17 ani” se spune 我十七岁。 Wǒ shíqī suì.

岁 suì se folosește numai pentru anii de vârstă.

2. 几 jǐ

Unui copil i se poate spune și 你几岁？ Nǐ jǐ suì?
De fapt, cuvântul interogativ 几 jǐ se folosește atunci când estimăm că răspunsul este mai mic de zece, aproximativ. Peste acest prag există un alt cuvânt interogativ, construit cu 多 duō, pe care îl vom vedea mai târziu.

Formarea numerelor până la 99

Ați învățat cifrele de la 0 la 10 în vocabular. Nimic dificil, cu excepția scrierii lui zero: 零 líng. Se scrie și 〇, formă mai simplă, dar mai puțin tradițională. În probele HSK, zero se scrie 零: aceasta este deci forma pe care trebuie s-o stăpâniți.

Chinezii folosesc și, chiar foarte des, cifrele indo-arabe. Dar cifrele chinezești rămân de uz curent și trebuie să le cunoașteți.

După 10, șirul este logic:
11 十一
12 十二
13 十三
…
19 十九
Apoi 20 二十
21 二十一
22 二十二
și așa mai departe.

Este foarte simplu. Un singur lucru de urmărit: nu se adaugă „unu” de la 10 la 19. Nici 一十, nici 一十一.

Întrebarea afirmativ-negativă

Am văzut întrebarea completă, formată cu 吗 ma la sfârșitul propoziției, și întrebarea parțială, formată cu un cuvânt interogativ (谁？ shéi?, 什么？ shénme?).

Există și un alt mod de a pune o întrebare completă: dublarea verbului, alternându-l cu negația.

Astfel, întrebarea cu 吗 ma:
他是老师吗？ Tā shì lǎoshī ma? El este profesor?
se poate spune la fel de bine:
他是不是老师？ Tā shì bú shì lǎoshī? El este profesor?

Aceasta este întrebarea afirmativ-negativă.

Care este atunci diferența față de întrebarea cu 吗 ma? Există două diferențe, una mică și una cu urmări mai importante:

• cea mică: forma afirmativ-negativă se întâlnește ceva mai des în vorbire, iar întrebarea cu 吗 ma ceva mai des în scris;
• cea mare: nu se poate folosi niciun adverb (很，也) cu forma afirmativ-negativă.

Astfel, această propoziție este corectă:
她也姓李吗？ Tā yě xìng Lǐ ma? Și ea se numește Li?
iar aceasta este greșită:
她也姓不姓李？ Tā yě xìng bú xìng Lǐ?

Ultima observație: dacă verbul este bisilabic, ca 高兴 gāoxìng „a fi mulțumit” sau 客气 kèqi „a fi politicos”, în general se păstrează numai prima silabă a primului verb. Nu este obligatoriu.
她高不高兴？ Tā gāo bù gāoxìng? Ea este mulțumită?
dar se poate spune foarte bine și:
她高兴不高兴？ Tā gāoxìng bù gāoxìng? Ea este mulțumită?

Exemplu din dialog:
你是不是中学老师？ Nǐ shì bú shì zhōngxué lǎoshī? Ești profesor de gimnaziu sau de liceu?

Adjectivul înaintea substantivului

În chineză, adjectivul, sau determinantul, se pune întotdeauna înaintea substantivului pe care îl determină. Este logica particulei 的 (determinant + 的 + determinat), cu deosebirea că 的 subînțelege o comparație, o separare de restul grupului.

Exemple din dialog:
中学老师 zhōngxué lǎoshī: profesor de gimnaziu sau de liceu (literal „școală medie profesor”)
大学老师 dàxué lǎoshī: profesor universitar

Cu 的:
中学的老师 zhōngxué de lǎoshī: profesor de gimnaziu sau de liceu, atunci când vrem să-l deosebim de cei de la celelalte niveluri.

Regăsim ordinea inversă față de română: determinantul (中学 sau 大学) trece înaintea determinatului (老师). Este un reflex pe care e bine să-l căpătați devreme: vă va folosi la toate nivelurile.