Gramatica lecției 3

Să învățăm chineza: gramatica lecției 3

În această lecție vedem verbul „a fi” 是, cuvintele interogative 什么 și 谁, particula de determinare 的, alcătuirea numelor chinezești și diferența dintre 学生 și 同学.

---

Verbul „a fi” 是

Verbul „a fi” 是 shì se folosește mult mai rar decât în română.

Vă amintiți verbele adjectivale văzute în lecțiile 1 și 2?

Este vorba despre 好 hǎo „a fi bine”, 客气 kèqi „a fi politicos” și 高兴 gāoxìng „a fi mulțumit, fericit”. Această lecție mai adaugă unul: 老 lǎo „a fi bătrân”.

Două reguli de reținut despre aceste verbe:
1. într-o propoziție afirmativă, ele au un sens comparativ. Exemplu: 他老， „El este bătrân, pe când…”. Pentru a elimina comparația, se adaugă adverbul 很 hěn: 他很老。 „El este (foarte) bătrân.”
2. verbele adjectivale conțin deja verbul „a fi”. Prin urmare, nu se pune niciodată 是 shì înaintea unui verb adjectival.

Propoziția următoare este deci greșită: 他是老。
Este totuși una dintre cele mai persistente greșeli ale vorbitorilor de română. O corectez încă la elevi din anul al treilea.

Așadar, 是 se folosește numai cu substantive:
他是老师。 Tā shì lǎoshī. El este profesor.
他是谁？ Tā shì shéi? Cine este el?
她是我的同学。 Tā shì wǒ de tóngxué. Ea este colega mea de clasă.

---

Întrebarea parțială: 什么 și 谁

Am văzut în lecția precedentă întrebarea completă, cea la care se răspunde cu da sau nu. Ea se formează punând 吗 ma la sfârșitul propoziției.
Exemplu: 你是老师吗？ Nǐ shì lǎoshī ma? Ești profesor?

O întrebare parțială (sau incompletă) este o întrebare la care nu se poate răspunde nici cu da, nici cu nu: ea cere o informație. Se folosesc atunci cuvinte interogative.

Iată cele două cuvinte interogative din această lecție:

什么 shénme înseamnă „ce”, „care”. Se referă la obiecte sau la noțiuni.
谁 shéi înseamnă „cine”. Se referă la persoane.

Ce trebuie reținut despre întrebările parțiale: nu există inversiune a subiectului, iar cuvântul interogativ ocupă exact locul cuvântului din răspuns. Este mult mai comod decât în română, unde cuvântul interogativ trece la începutul propoziției, iar întrebarea și răspunsul nu se aseamănă.

他是谁？ Tā shì shéi ? Cine este el?
他是李老师。 Tā shì Lǐ lǎoshī. Este profesorul Li.

你叫什么名字？ Nǐ jiào shénme míngzi ? Care este numele tău?
我叫月月。 Wǒ jiào Yuèyue. Mă numesc Yueyue.

---

Pronumele personale 他 și 她

În chineză, „el” și „ea” se pronunță exact la fel: tā. În schimb, se scriu cu două caractere diferite:

他 tā: el (masculin)
她 tā: ea (feminin)

Această distincție în scris este recentă în istoria chinezei: datează de la începutul secolului al XX-lea, sub influența limbilor europene. În vorbire, numai contextul arată despre cine este vorba. La început derutează, apoi nici nu vă mai gândiți la asta.

Recapitularea pronumelor personale văzute până acum:
我 wǒ: eu, mine
你 nǐ: tu, tine
他 tā: el, lui
她 tā: ea
我们 wǒmen: noi
你们 nǐmen: voi
他们 tāmen: ei
她们 tāmen: ele

---

Particula de determinare 的

的 de este o particulă de determinare. Ea leagă determinantul, adică informația suplimentară, de determinat, adică de lucrul despre care vorbim:

Exemplu: 老师的名字 lǎoshī de míngzi: prenumele profesorului. Lucrul despre care vorbim este un prenume 名字, dar nu oricare. Determinantul precizează care anume: cel al profesorului, nu al altcuiva.

Se vorbește adesea despre particula „posesivă”. Este o viziune restrânsă: posesia nu este decât un caz particular al determinării. De altfel, determinantul poate fi un simplu cuvânt, dar și o propoziție întreagă, pe care româna o redă cel mai adesea printr-o propoziție relativă.

De exemplu: 叫月月的学生: elevul sau elevii care se numesc Yueyue.

Observați că ordinea este inversă față de română. Acest lucru este decisiv pentru a deosebi grupuri de cuvinte care se aseamănă:
老师的学生 lǎoshī de xuéshēng: elevii profesorului
学生的老师 xuéshēng de lǎoshī: profesorul elevilor

Procedeul funcționează și cu pronumele personale și dă adjectivele posesive:
我的: meu, mea, mei, mele
你的: tău, ta, tăi, tale
他的: lui (al lui)
她的: ei (al ei)

De exemplu:
我的老师 wǒ de lǎoshī: profesorul meu
她的同学 tā de tóngxué: colegul ei de clasă

Determinatul poate să dispară, fiind subînțeles sau necunoscut. Adjectivele posesive devin atunci pronume posesive:
我的: al meu, a mea, ai mei, ale mele
李老师的 Lǐ lǎoshī de: al sau a profesorului Li

---

Alcătuirea numelor chinezești

În chineză, numele de familie (姓 xìng) precedă întotdeauna prenumele (名字 míngzi). Este invers față de uzul obișnuit din română (Ion Popescu), chiar dacă în catalogul școlar sau în acte se întâlnește și la noi ordinea „nume, prenume”.

Exemplu: 李明 Lǐ Míng, unde 李 este numele de familie, iar 明 prenumele.

Numele de familie au un singur caracter, cu rare excepții care au două. Prenumele au unul sau două caractere.

Pentru a ne adresa politicos cuiva, folosim numele de familie urmat de un titlu:
李老师 Lǐ lǎoshī: profesorul Li
王先生 Wáng xiānsheng: domnul Wang

---

Diferența dintre 学生 și 同学

学生 xuéshēng înseamnă „elev, student”. Este termenul general pentru a desemna pe cineva care învață.
Exemplu: 他是学生。 Tā shì xuéshēng. El este student.

同学 tóngxué înseamnă „coleg de clasă”. Literal, 同 „același” și 学 „a studia” ⟶ cei care studiază împreună. Cuvântul presupune deci o relație între persoane.
Exemplu: 她是我的同学。 Tā shì wǒ de tóngxué. Ea este colega mea de clasă.

Cu alte cuvinte, 学生 exprimă un statut, iar 同学 o relație. Un profesor va folosi 同学 pentru a se adresa elevilor săi, adesea la plural: 同学们 tóngxuémen.

同学 servește și drept titlu, la fel ca „profesorul”, „domnul” sau „doamna”: 李同学 „elevul Li”.

Îl recunoaștem ușor în această folosire, deoarece este precedat atunci de un nume de familie.